În jurul anilor 600 î.Hr., pe vremea domniei regelui Nabucodonosor, un artist babilonian a cioplit nişte basoreliefuri pe cărămizile folosite la făurirea uriaşului arc ce împodobeşte Poarta lui Iştar, precum şi zidurile înalte de pe drumul ce duce la ea. Basoreliefurile reprezintă trei animale, fiecare şir de cărămizi expunând numeroase imagini ale unuia din ele. Şirurile alternează, unul cuprinzând imagini de lei, al doilea de rimi (cum le numeau babilonienii), iar al treilea siruşi (dragoni).
Rimi a fost un animal real, care deşi dispăruse ca specie din Mesopotamia, existenţa lui a fost cunoscută sau păstrată în memoria populaţiei prin exemplarele aduse din Eurasia unde aceşti boi sălbatici (cunoscuţi sub numele de uruşi sau auroci) au trăit până în 1627. Dragonul, bineînţeles, era un animal creat de imaginaţie. Dar, oare, chiar a fost o născocire a închipuirii?
Willy Ley a descris siruşii ca „o enigmă zoologică de dimensiuni fantastice; <p>un trup zvelt acopârit de solzi, o coadă lungă şi mlădioasă de asemenea cu solzi, un gât lung, subţire şi solzos care purta un cap de şarpe. Deşi gura e închisă, o limbă lungă şi bifurcată se iveşte din ea. În spatele capului sunt ataşate aripi de piele, iar capul e împodobit [şi înarmat] cu un corn.</p>
Cartea apocrifă a lui Bel şi a dragonului conţine o poveste curioasă. În timpul lui Bel, Stăpânul Lumii şi zeul preferat al lui Nabucodonosor, preoţii îngrijeau „un dragon mare sau un şarpe pe care cei din Babilon îl proslăveau;. Regele l-a sfidat pe Daniel, profetul evreilor ; care dispreţuia zeii neînsufleţiţi de bronz ; să-l înfrunte pe zeul care<p> „trăia, mânca şi bea, că nu puteai spune că e un zeu neînsufleţit; de aceea să i te închini</p>. Pentru a ieşi din încurcătură Daniel a otrăvit animalul.
Capitolul al XI-lea din cartea lui Iov din Vechiul Testament ; deşi a fost scris cândva între 100 şi 1300 de ani înainte de construirea Porţii lui Iştar ; este posibil că se referă la siruşi, sub altă denumire: „Iată, priveşte-l acum pe Behemoth; mănâncă iarbă ca boii. Ia te uită cum toată puterea lui i s-a adunat în mădulare, iar forţa lui e în buricul de pe pântec. El îşi mişcă coada ca un cedru crengile sale; vinele puternice ale testiculelor se împletesc între ele. Oasele sale sunt tari ca bucăţile de bronz, oasele sale sunt ca nişte drugi de fier. El stă întins la umbra copacilor, la adăpostul trestiilor din mlaştină. Coroanele copacilor îl învăluie cu umbra lor, pâraiele îl înconjoară; Nasul străpunge printre colţi;
Identitatea lui Behemoth i-a pus în încurcătură, multă vreme, pe savanţii care interpretau Biblia şi care nu se îndoiau că Iov se referea la un animal real, chiar dacă nu putea fi încadrat în mod satisfăcător printre cele existente. Iată interpretarea lui Mackal: <p> „Coada lui Behemoth e asemuită cu cedrul, ceea ce sugerează un sauropod. Această identificare este întărită şi de alţi factori. Nu numai aspectul fizic al lui Behemoth, dar şi deprinderile lui alimentare sunt compatibile cu ideea unui sauropod. Amândouă trăiesc în zone mlăştinoase, cu copaci, stufăriş ci cu ierburi specifice;</p>.
<p>Descoperitorul Porţii lui Iştar, arheologul german Robert Kolde-way, a luat în consideraţie; cu multă seriozitate ; posibilitatea ca siruşii să fi fost nişte animale reale. Spre deosebire de alte făpturi fantastice din arta babiloniană, imaginile siruşilor au rămas nemodificate de-a lungul secolelor. Ceea ce l-a frapat pe el în reprezentarea siruşilor a fost <em>„uniformitatea reprezentării fiziologice [a siruşilor]“.</em></p>
<p>Siruşul ; a spus el ; seamănă cu un saurian mai mult decât orice alt animal. Asemenea făpturi nu puteau convieţui cu fiinţele omeneşti. Babilonienii, nefiind paleontologi, nu puteau reconstitui un saurian din rămăşiţele fosile ale acestuia; totuşi, Vechiul Testament arată în mod explicit că siruşul a existat în fapt. Ţinând seama de toate aceste considerente, el a fost tentat să facă speculaţia că preoţii babilonieni ţineau „nişte reptile; în întunericul templului, facându-i pe oamenii naivi să creadă că acolo se afla un siruş.</p>
<p>Se ştie că babilonienii au pătruns în Africa Ecuatorială, care este sălaşul lui mokele-mbembe. Ley, Bernard Heuvelmans şi Mackal presupun că în cursul călătoriilor aceştia au auzit despre asemenea fiinţe, poate că le-au şi văzut sau chiar au luat acasă cu ei un exemplar. Aceasta este o ipoteză care nu e lipsită de logică dacă acceptăm existenţa lui mokele-mbembe.</p>
<p>Pe de altă parte, unii savanţi moderni ca ; de pildă ; Adrienne Mayor, combat ipoteza că lumea antică nu cunoştea sau nu se interesa de animalele preistorice. Mayor a scris: <em>„Surse de încredere din antichitate dezvăluie că atunci când erau descoperite fosile, ele erau transportate cu mare grijă, identificate, păstrate şi uneori negociate;</em> Modele reconstituite sau rămăşiţe ale unor specii necunoscute erau expuse în Grecia sau la Roma. Ea arăta că străvechile cronici par să indice că <em>„unele reprezentări şi descrieri de criptoanimale în antichitate se întemeiau pe reconstituirea unor animale existente sau care pieriseră;.</em> Totuşi, dacă acesta e cazul siruşilor, trebuie că rămăşiţele lor fosilizate au fost aduse din alte locuri, în Mesopotamia nu au existat fosile de dinozauri.</p>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu